Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane (art. 1349 alin. (1) din Codul civil).

Articolul redat mai sus reprezintă temeiul legal în baza căruia poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a persoanei vinovate de săvârșirea unei fapte prejudiciabile.

Conform art. 1357 din Codul civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde chiar și pentru cea mai ușoară culpă.

Din textul de lege rezultă că, pentru angajarea obligației făptuitorului de a despăgubi victima și de a o repune în situația anterioară, este necesară îndeplinirea cumulativă a patru condiții: existența unui prejudiciu, săvârșirea unei fapte ilicite, stabilirea legăturii de cauzalitate dintre aceasta și consecințele dăunătoare produse, precum și vinovăția făptuitorului.

În cazul producerii unui accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, persoana căreia i-au fost cauzate suferințe fizice și psihice are dreptul să solicite despăgubiri pentru daunele morale suferite, precum și compensarea pierderilor materiale.

Daunele morale sunt reglementate de art. 253 alin. (4) din Codul civil și vizează compensarea suferinței psihice, a durerii fizice și a afectării vieții personale.

Totuși, există situații în care un eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane îi afectează atât pe victimă, care se confruntă cu suferințe fizice, cât și pe apropiații acesteia, a căror viață se poate schimba radical în urma tragicului eveniment.

În asemenea împrejurări, se pune problema reparării prejudiciului prin ricoșeu, suferit de o persoană ca efect al vătămării unei alte persoane și constând, printre altele, în restrângerea posibilităților de viață familială și socială.

Ce reprezintă prejudiciul prin ricoșeu?

Prejudiciul prin ricoșeu sau prin reflectare este prejudiciul suferit de o terță persoană – victima indirectă – ca urmare a consecințelor pe care o faptă ilicită sau un alt eveniment le produce asupra victimei imediate.

Prejudiciul prin ricoșeu este prejudiciul suferit de o persoană care nu a fost victima nemijlocită a faptei ilicite, dar ale cărei drepturi sau interese patrimoniale ori nepatrimoniale sunt afectate de consecințele produse asupra victimei directe.

De exemplu, o persoană care, în urma unui accident rutier, rămâne cu o dizabilitate gravă poate avea nevoie de asistență pentru desfășurarea activităților cotidiene.

Într-o asemenea situație, membrii familiei pot suferi consecințe proprii, distincte de suferințele victimei directe. Acestea pot consta în modificarea profundă a vieții de familie, pierderea unor activități comune, reorganizarea permanentă a vieții personale și sociale sau afectarea severă a relației cu victima.

Din punct de vedere juridic, nu este suficient ca persoana indirect afectată să invoce tristețea ori îngrijorarea provocate de accident. Este necesar să identifice și să dovedească prejudiciul propriu, precum și legătura de cauzalitate dintre acesta și vătămarea victimei directe.

Schimbările legislative privind prejudiciul prin ricoșeu

În dreptul român, posibilitatea acordării unor despăgubiri pentru acest tip de prejudiciu a reprezentat, mult timp, o problemă controversată.

În ceea ce privește prejudiciul constând în restrângerea posibilităților de viață familială și socială, menționăm că sunt aplicabile prevederile art. 1391 alin. (1) din Codul civil, articol care a fost modificat.

În varianta inițială a textului de lege se prevedea că, în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, putea fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială.

Prin Decizia nr. 342/2024, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 1.391 alin. (1) din Codul civil sunt neconstituționale în măsura în care limitează posibilitatea victimelor indirecte de a fi despăgubite pentru restrângerea posibilităților lor de viață familială și socială, ca urmare a vătămării integrității corporale ori a sănătății victimei directe.

În considerentele Deciziei nr. 342/2024, Curtea Constituțională a reținut: „alin. (1) al art. 1.391 din Codul civil nu face nicio precizare cu privire la potenţialii săi beneficiari, instanţele putând să stabilească în fiecare caz în parte, în concret, cine sunt cei care au suferit prejudiciul ce constă în «restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială» ca urmare a unei «vătămări a integrităţii corporale ori a sănătăţii» unei persoane. Astfel, dacă în cazul victimei directe a unui accident de circulaţie ce a suferit o afectare gravă, iremediabilă şi permanentă a sănătăţii sale, viaţa sa privată socială este definitiv afectată, iar repararea prejudiciului suferit trebuie să fie integrală şi să includă şi daunele morale (pretium doloris), în cazul victimelor indirecte viaţa lor privată este parţial afectată, dar numai în ceea ce priveşte interacţiunile sociale cu victima directă.”

Având în vedere decizia Curții Constituționale, la data de 19.12.2025 a intrat în vigoare Legea nr. 231/2025, prin care a fost modificat art. 1391 alin. (1) din Codul civil, după cum urmează: „În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată victimei directe şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială. Au dreptul la despăgubiri pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială şi persoanele prevăzute la alin. (2). La stabilirea acestora, instanţa va avea în vedere aspecte precum relaţia dintre victima directă şi persoana care se pretinde indirect vătămată, gravitatea vătămării corporale a victimei directe, caracterul său permanent şi iremediabil, care să afecteze sever ori în mod excepţional posibilităţile de viaţă familială ale victimelor indirecte în interacţiunea lor cu victima directă.”

Art. 1.391 alin. (2) din Codul civil identifică persoanele care pot obține despăgubiri pentru durerea încercată în cazul decesului victimei: ascendenții, descendenții, frații, surorile și soțul, precum și orice altă persoană care poate dovedi existența unui asemenea prejudiciu.

Prin trimiterea expresă la persoanele prevăzute la alin. (2), noua redactare a alin. (1) clarifică faptul că și aceste categorii de persoane pot solicita despăgubiri atunci când victima directă supraviețuiește accidentului, dar suferă o vătămare corporală care generează prejudicii și altor persoane, acestea din urmă resimțind o restrângere a posibilităților de viață familială și socială.

În prezent, analiza juridică trebuie realizată prin raportare la această evoluție normativă și jurisprudențială, precum și la condițiile concrete în care persoana indirect afectată poate dovedi existența unui prejudiciu propriu, suficient de grav pentru a justifica acordarea unor daune morale.

Practica instanțelor: repere jurisprudențiale

Pentru o mai bună înțelegere a noțiunii de prejudiciu prin ricoșeu, prezentăm, cu titlu de exemplu, o hotărâre prin care Tribunalul București a admis cererea unei victime indirecte de acordare a unei sume de bani cu titlu de daune morale în urma unui eveniment rutier. Instanța a reținut că reclamanta a participat în mod direct la sprijinirea logodnicului său în procesul de recuperare, însă acest lucru a avut un cost emoțional semnificativ. Instanța a considerat că reclamanta a dovedit existența unui prejudiciu nepatrimonial propriu, respectiv suferința psihică resimțită ca urmare a consecințelor evenimentului rutier din data de 06.08.2023, eveniment care i-a afectat în mod direct viața privată, chiar și în cele mai mici detalii. (Sursa: www.sintact.ro)

În consecință, în cazul unui accident rutier soldat cu vătămarea gravă a unei persoane, soțul, copiii, părinții și celelalte persoane prevăzute de lege pot solicita despăgubiri pentru prejudiciul propriu, dacă sunt îndeplinite condițiile legale și dacă prejudiciul este dovedit.

Totuși, recunoașterea dreptului la despăgubire nu echivalează cu acordarea automată a unor daune morale. Instanța trebuie să analizeze relația cu victima directă, gravitatea și caracterul permanent al vătămării, efectele asupra vieții familiale și sociale, precum și probele administrate.

Prin urmare, fundamentarea unei astfel de cereri presupune nu doar invocarea temeiului legal, ci și demonstrarea concretă a modului în care accidentul a afectat viața persoanei indirect prejudiciate.